Această prăjitură este foarte gustoasă, sufletească, de casă, festivă! Încercați neapărat!

Combinația bine-cunoscută și preferată de vișine, ciocolată și cremă de unt. Desertul nu este deloc complicat de realizat, dar are un aspect festiv și un gust delicios!

INGREDIENTE:

Pentru pandișpan (la temperatura camerei):

-3 ouă;

-150 gr de zahăr;

-150 ml de ulei;

-150 ml de lapte;

-320 gr de făină;

-2 lingurițe de praf de copt;

-2 linguri de cacao;

-2 linguri de lapte;

-250 gr de vișine congelate.

Pentru cremă:

-300 ml de lapte;

-1 ou;

-90 gr de zahăr;

-1 linguriță de zahăr vanilat;

-20 gr de amidon de porumb;

-10 gr de făină;

-150 gr de unt 82%.

Pentru glazură de ciocolată:

-80 gr de ciocolată neagră;

-60-80 de smântână pentru frișcă 20-35%;

-1 linguriță de unt.

MOD DE PREPARARE:

1.Tapetați forma (30*22 cm) cu hârtie de copt.

2. Separați atent albușurile de gălbenușuri. Bateți albușurile într-un vas curat și uscat, până se formează spumă pufoasă, apoi creșteți viteza mixerului, adăugați treptat zahăr și continuați să mixați, cât să obțineți vârfuri ferme.

3. Adăugați pe rând gălbenușurile, amestecând foarte bine după fiecare cu mixerul.

4. Continuați să mixați la viteză mare și turnați uleiul în porții mici.

5. Combinați făina cu praf de copt, cerneți 1/3 în vasul cu ouă și amestecați atent cu spatula, de parcă ați împături aluatul.

6. Turnați jumătate de cantitate de lapte, amestecați, cerneți 1/3 din făină, turnați laptele rămas și cerneți ultima porție de făină, amestecând cu grijă aluatul cu spatula de fiecare dată, ca să rămână pufos.

7. Împărțiți aluatul în jumătate, câte aproximativ 450 gr. Într-un vas, cerneți cacaua, amestecați și adăugați 2 linguri de lapte.

8. Transferați aluatul alb în formă, nivelați stratul, repartizați aluatul de ciocolată și adăugați vișinele congelate fără sâmburi, adâncindu-le puțin în aluat (dacă fructele sunt mici și ușoare, adânciți-le mai tare).

Sfat. Dacă aveți vișine foarte zemoase cu multă gheață, vă recomandăm să le decongelați și să le scurgeți de lichid. De asemenea, puteți folosi zmeură.

9. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la 180°C pentru 30-35 de minute. Nu deschideți ușa cuptorului în timpul coacerii. Faceți testul scobitorii. Lăsați pandișpanul să se răcească complet.

10. Înfierbântați laptele, fără să-l aduceți până la punctul de fierbere.

11. Bateți oul cu zahăr și zahăr vanilat, cât să obțineți o compoziție pufoasă.

12. Adăugați amidon și făină, apoi amestecați până la omogenizare.

13. Turnați porții mici de lapte fierbinte, amestecând cu telul.

14. Transferați compoziția în cratiță și fierbeți crema la foc mediu, până devine densă, amestecând constant. După ce se îngroașă, faceți focul mai mic și o fierbeți timp de încă 1 minut, amestecând.

15. Luați crema de la foc, o bateți puțin cu telul, o acoperiți la contact cu folie de plastic și o lăsați să se răcească.

16. Scoateți untul din frigider în vas și îl lăsați să se încălzească până la temperatura camerei: să devină moale și cremos, dar să nu se topească.

17. Când untul și crema fiartă vor avea aceeași temperatură, bateți untul timp de 7-10 minute cu mixerul, până devine pufos și deschis la culoare.

18. Amestecați crema fiartă puțin cu lingura și o bateți cu mixerul, cât să devină moale și netedă.

19. Adăugați câte 1 lingură de cremă fiartă în vasul cu unt și amestecați bine cu mixerul, cât să obțineți o cremă pufoasă, catifelată și moale cu gust de înghețată.

20. Adăugați crema în formă și nivelați stratul. Dați tortul la frigider, să se stabilizeze crema.

21. Rupeți ciocolata bucăți într-o crăticioară, turnați smântână, adăugați unt și topiți ingredientele la foc minim, amestecând continuu, sau la cuptorul cu microunde în reprize scurte.

Sfat. Nu adăugați toată smântâna, lăsați o cantitate, pe care o veți putea adăuga la final, dacă glazura va fi densă.

22. Lăsați glazura să se răcorească, cât să fie călduță, și o repartizați rapid deasupra cremei, deoarece crema este rece și glazura se întărește rapid.

23. Dați prăjitura la frigider pentru câteva ore sau peste noapte. O transferați pe tocător, o lăsați să se încălzească puțin și o tăiați bucăți porționate.

Desertul cântărește 1,8 kg – mare și gustos numai bun pentru o companie mare sau pentru familie pe câteva zile. Vă recomandăm să păstrați prăjitura într-un recipient închis la frigider. Este suculentă, cu gust dulce echilibrat, cu vișine, ciocolătos și cremos – un adevărat tort delicios!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!