Am citit una dintre cele mai tranșante, dure replici din partea unui străin transmisă chiar poporului nostru. Și acesta nu este orice străin, ci chiar ambasadorul Norvegiei in România. Reacția lui în legătură cu România este una dură, și ceea ce spune el poate ne va ajuta pe toți să ne trezim la realitate.
Omul acesta, diplomat venit dintr-o țară în care nu prea crește nici grâul, nici floarea soarelui, nici leușteanul, nu pricepe cum o țară cu un asemenea pământ, toată traversată de izvoare și izvorașe, capabilă să hrănească fără probleme, cu îndestulare, 90 de milioane de oameni, nu-i în stare să hrănească o populație de cinci ori mai mică.
Cum să cumperi măi România, nu ți-e rușine, struguri de masă din soiul Italia veniți chiar din Italia când și nesăpată o vie de la Drăgășani sau Pietroasele sau Valea Călugărească sau Odobești îți poate da struguri de masă la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei cumpărați din Cizmă și stropiți abundant cu pesticide?
Se miră ambasadorul Norvegiei, azi, într-o conferință publică și o sută de politicieni și oameni de afaceri și de gură casă prezenți în sală îi dau tâmp dreptate și apoi pleacă acasă liniștiți. Alo, domnule Guvern, ai vreo soluție să nu mai cumpărăm praz din Egipt fiindcă se ridică Nea Mărin din mormânt, fiindcă-i insulți nu doar Băileștii, ci și opera umoristică?
Alo, nea ministrule agricol, ai vreo idee cum să nu mai cumpărăm vagoane de usturoi din China, fertilizat cu căcat uman, fiindcă chinezii nu aruncă nimic și găsesc utilitate și productului ieșit din găoază, și să folosim usturoiul nostru, îngrășat cu gunoi de grajd, fiindcă la noi crește un usturoi mai bun și mai usturoi ca usturoiul lor, cu condiția să-l pui în pământ?
Ne spune, nu un neica nimeni, ci un diplomat care nu-și pierde cumpătul cu una cu două, uluit – din iubire pentru noi fiindcă altă motivație n-ar avea – că suntem, ca să nu zică idioți, paradoxali. Da, nea norvegianule! Suntem un paradox european. Și dacă mai cauți nițel mai găsești și alte paradoxuri. Îți mai zic eu unul. Acum un sfert de veac exportam mobilă în toată lumea.
Cumpărăm grâu în țara grânelor și cumpărăm cireșe. Când, mă întreb, vom cumpăra dude? Din Guinea Bissau sau din Tanganica? Și zarzăre. Încă nu importăm zarzăre. Să cumpărăm și zarzăre. Da, domnule norvegian, ai slobozit un strigăt pe care-l recepționez ca pe o dovadă de dragoste. Transmite dragostea asta care să ne trezească, chiar dacă te ferești să ne numești idioți, ci doar paradoxali.
Îmi place comentariul dumneavoastră , Domnule Ambasador . Poate aud și citesc și cei care ne conduc , că poate le vine mintea la cap și fac ceva și pentru poporul acesta minunat , dar adormit . Felicitări !
sa traiesti d-le ambasador pt ca ai grait ca majoritatea care am votat in 11 dec 2016 dar ce sa ne facem cu ceilalti care probabil sunt de pe alta planeta ? poate vine un MARTIAN sa le explice si lor si or mai intelege cate ceva