Ardei în sos de roșii – salată pentru iarnă! Cea mai bună rețetă!

O salată care nu
trebuie să lipsească din cămara nimănui. Acești ardei grași în sos picant de
roșii ies pur și simplu delicioși. Trebuie neapărat să-i încercați!

INGREDIENTE:

– 5 kg de roșii;

– 3 kg de ardei
grași deja curățați, fără semințe;

– 4 ardei iuți
(sau după gust);

– 3 căței mari de
usturoi;

– 100 ml de ulei
vegetal de floare-soarelui;

– 3 linguri de
sare grunjoasă;

– 15 linguri de
zahăr;

– 2 linguri de
oțet de 9 %.

MOD DE PREPARARE:

1. Spălați ardeii și îndepărtați-le cotoarele și semințele. De asemenea, decojiți cățeii de usturoi.

2. Spălați roșiile și îndepărtați-le cotoarele, precum și părțile stricate, dacă au. Tăiați-le în bucățele de mărime medie.

3. Tăiați și ardeii în bucăți de mărime medie. Iar cățeii de usturoi tocați-i mărunt cu cuțitul.

4. Dacă doriți să adăugați și ardei iute, atunci îmbrăcați o pereche de mănuși și tăiați-l mărunt cu cuțitul. Noi adăugăm și semințele.

5. Puneți roșiile într-o cratiță și aduceți-le în punctul de fierbere la foc mare. După aceasta, mai lăsați-le să fiarbă la foc mediu timp de 20 de minute.

Sfat: Dacă vedeți că la suprafață se ridică cojile de roșii, atunci îndepărtați-le cu o lingură.

6. Puneți ardeii în cratița cu roșii și lăsați-i să fiarbă împreună cu ele timp de 25 minute.

7. Apoi adăugați uleiul vegetal, sarea, zahărul și ardeiul iute. Amestecați. Mai lăsați salata să fiarbă timp de 5-7 minute.

8. În final, adăugați oțetul și usturoiul tocat mărunt. Lăsați sa fiarbă 5 minute și este gata.

9. Turnați salata obținută în borcane sterilizate din timp. Acoperiți-le ermetic cu capace, la fel, sterilizate. După ce se vor răci complet, depozitați-le în cămară. Savurați iarna salata obținută cu multă plăcere!

Vă dorim poftă
bună alături de cei dragi!

0 Comentarii

Citeşte şi: