Doi prieteni mergeau prin desert. La un moment dat, cei doi au inceput sa se certe, si unul dintre ei l-a lovit pe celalalt peste fata.
Cel care a fost lovit s-a simtit ranit, dar fara sa spuna nimic, a scris pe nisip:
„Astazi cel mai bun prieten m-a lovit peste fata.”
Cei doi si-au continuat drumul pana au dat de o oaza de apa si s-au decis sa faca o baie. Cel care mai devreme a fost lovit, acum a ramas prins in noroi si era pe punctul de a se ineca, dar prietenul sau a venit imediat si l-a salvat.
Dupa ce si-a revenit, baiatul a scris pe o piatra:
„Astazi prietenul meu mi-a salvat viata.”
Cel care l-a lovit si apoi i-a salvat viata prietenului sau, l-a intrebat pe acesta:
„Dupa ce te-am lovit, ai scris in nisip, iar acum scrii in piatra? De ce?”
Celalalt i-a raspuns prietenului sau:
„Cand cineva ne raneste ar trebui sa scriem doar pe nisip unde vantul iertarii poate sterge totul. Dar, atunci cand cineva face ceva bun pentru noi, ar trebui sa gravam acest lucru in piatra pentru ca nimic sa nu poata sterge acest lucru.„
Sursa: „Apa vietii. 300 istorioare cu talc duhovnicesc”, Editura Sophia, Bucuresti, 2014
0 Comentarii