Cel mai economic tort fără coacere!

În ciuda faptului că se pregătește din cele mai simple
și economice ingrediente, acest tort reprezintă un desert foarte gustos.

INGREDIENTE:

– 600 gr de biscuiți;

– 3 linguri de cacao;

– 1 pahar de zahăr (250 ml);

– 6 linguri de griș;

– 800 ml de lapte.

MOD DE PREPARARE:

1. Amestecați cacao cu zahăr și griș.

2. Turnați puțin lapte, amestecați până la
omogenizare, apoi adăugați cantitatea rămasă în 2 etape și continuați să
amestecați. Compoziția finală trebuie să fie fără cocoloașe.

3. Transferați compoziția într-o crăticioară și o
puneți la foc mare, iar după ce crema devine fierbinte, micșorați flacăra, o
aduceți până la punctul de fierbere și o fierbeți timp de 2-3 minute, amestecând
cu telul.

4. Luați cratița de la foc, adăugați untul și
amestecați bine.

5. O acoperiți la contact cu folie alimentară și o
lăsați să se răcorească, cât să devină caldă.

6. Ungeți forma cu ulei, o tapetați cu folie
alimentară și adăugați un strat gros de cremă la bază.

7. Urmează un strat de biscuiți, după care continuați
să alternați straturile de cremă și biscuiți, până se umple forma.

8. Acoperiți tortul cu folie de plastic și dați-l la
frigider pentru 6-8 ore.

9. Răsturnați tortul pe platoul de servire, apoi
îndepărtați cu grijă forma și folia.

10. Tăiați marginile, cât să fie drepte, și decorați
tortul după preferințe.

Iată și rezultatul: un tort moale și gustos. Gustul de
griș nu se simte și nimeni nu își va putea da seama din ce e făcută crema,
fiind într-atât de fină și ciocolătoasă.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!