Cheful trece, mahmureala rămâne! Ce face românul? Bea zeamă de varză, iată de ce

Nu există sărbători la români care să nu se lase cu ceva „urmări”, cu „daune”, cum ne place nouă să glumim. După mese copioase, stropite cu un păhărel sau mai multe, căutăm care mai de care cel mai rapid remediu care să ne „ridice din boală”. Şi ce este mai la îndemână decât tradiţionala carafă cu zeamă de varză?â

Şi nu există român gospodar care să nu fi învăţat să îşi prepare, în casă, varza murată. Iar dacă unii nu au timp sau nu se pricep, o găsesc, din belşug, la piaţă. Cu siguranţă, nu e român care să nu nu fi băut măcar un pahar de zeamă de varză la viaţa lui.

Şu dacă varza e folosită din belşug la sarmale în perioada ce tocmai se încheie, se mai păstrează însă deoparte şi câte un pahar de zeamă de varză. Pe care să îl ofere în cazuri de forţă majoră…aşa cum este mahmureala.

Mituri legate de zeamă de varză

Legende sunt multe. De pildă, ştiaţi că este considerată de mulţi chiar şi un afrodisiac pentru bărbaţi? Nu ştim cât este de adevărat, dar un lucru este cert…varza murată şi zeama de varză sunt adevărate minuni pentru organismul nostru. Se spune că pe vremuri, varza era folosită şi ca leac împotriva durerilor de spate.

Ce e însă demonstrat ştiinţific este că zeama de varză murată este bogată în vitaminele C, B12, şi conţine magneziu, acid folic, potasiu şi fier, aşa că poate aduce organismului multe beneficii.