Chifle dospite și spiralate, pufoase ca un nouraș! Se vor mânca înainte să se răcească!

Astăzi vă recomandăm o rețetă foarte interesantă de chifle rumene și pufoase, care se topesc în gură de gustoase ce sunt! Au un aspect minunat și o aromă extraordinară! Încercați și dvs. să le pregătiți, nu veți regreta!

INGREDIENTE:

Pentru aluat:

– 250 ml de
lapte;

– 7 g de drojdie
uscată;

– 90 g de zahăr;

– 1 praf de sare;

– 1 ou;

– 30 ml de ulei
vegetal de floarea-soarelui;

– 30 g de unt;

– 1 lingură de
griș;

– 500-550 g de
făină;

Pentru ungere:

– 1 gălbenuș de
ou + 1 lingură de lapte.

MOD DE
PREPARARE:

1. Pregătiți aluatul: turnați laptele călduț, drojdia uscată și 2 linguri de zahăr într-un bol adânc. Amestecați ingredientele cu telul, acoperiți vasul cu un prosop de bucătărie și lăsați drojdia să se activeze.

2. Peste zece minute, adăugați cantitatea rămasă de zahăr și un praf de sare în bol. De asemenea, adăugați grișul, oul, uleiul vegetal și untul topit în cuptorul cu microunde. Amestecați ingredientele cu telul, până când veți obține o compoziție omogenă.

3. Începeți să încorporați făina cernută din timp. Faceți asta în câteva etape, frământând aluatul cu mâinile. După ce se va aduna într-o bilă, mai frământați-l timp de 5 minute. Acesta trebuie să iasă omogen, destul de moale, elastic și nelipicios.

Sfat: Făina trebuie neapărat să fie cernută,
dacă doriți să obțineți niște chifle aerate și fine.

4. Ungeți baza bolului în care ați frământat aluatul cu ulei vegetal. Puneți bila obținută în el. Acoperiți vasul cu un prosop de bucătărie și lăsați aluatul să dospească timp de 40-60 de minute.

Sfat: Dacă doriți, puteți lăsa bolul cu aluat în cuptorul preîncălzit până la 40°C. Astfel, aluatul va crește uniform și mai rapid. Noi am procedat exact așa.

5. Ungeți suprafața de lucru cu ulei vegetal și transferați aluatul pe ea. Întindeți-l cu palmele într-un rulou și împărțiți-l în opt părți egale. Modelați fiecare parte în formă de bilă. După aceasta, acoperiți-le cu un prosop curat și lăsați-le să se „odihnească” timp de 15 minute. În tot acest timp, ele își vor dubla volumul și vor deveni mai aerate.

6. Luați o bilă de aluat iar pe restul lăsați-le la marginea mesei sub prosop. Întindeți biluța într-o foaie rotundă, cu o grosime minimă de 3 mm.

7. Cu ajutorul unui cuțit pentru pizza, tăiați foaia obținută în fâșii cu o lățime de 2 cm. După aceasta, așezați fâșiile una peste alta. Luați o țepușă de lemn și aplatizați-le în centru pe lungime. Tăiați aluatul în două, orientându-vă după linia lăsată de țepușă.

8. Lipiți 2 capete ale fâșiilor împreună și împletiți-le în formă de cosițe. După aceasta, lipiți foarte bine și celelalte două capete.

9. Modelați astfel de chifle din toate biluțele de aluat și amplasați-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, lăsând spațiu suficient între ele, deoarece se vor mări în volum în timpul coacerii. Acoperiți tava cu o pungă de plastic și lăsați-le să se „odihnească” timp de 15 minute.

10. Încorporați un gălbenuș de ou cu o lingură de lapte. Ungeți fiecare chiflă cu amestecul obținut.

Sfat: Vă recomandăm să le ungeți anume cu acest
amestec de ou și lapte, dacă doriți să obțineți o culoare rumenă și
strălucitoare. Dacă le veți unge doar cu lapte sau doar cu ou, culoarea
acestora nu va fi la fel de frumoasă.

11. Coaceți chiflele în cuptorul preîncălzit până la 180°C timp de 15-20 de minute.

*Timpul de
coacere poate varia, în funcție de caracteristicile cuptorului dvs.

12. Scoateți chiflele din cuptor și lăsați-le să se răcească. Apoi le puteți savura cu multă plăcere!

Acestea au ieșit
foarte pufoase, aromate și gustoase! Se potrivesc de minune alături de o cană
de lapte fiert sau de cei verde la micul dejun!

Vă dorim poftă
bună alături de cei dragi!

0 Comentarii

Citeşte şi: