Cultivarea legumelor la balcon: iată cum puteți realiza mini-sere din sticle de plastic!

Sticlele mari de plastic pentru apă sunt aruncate la gunoi imediat după ce sunt golite. Însă mulți se întreabă cum le-ar putea reutiliza în gospodărie și iată că cineva a găsit o metodă cum să realizeze mini-sere pentru legume din ele. Acestea sunt foarte eficiente, mai ales atunci când timpul de afară se răcește brusc.

Astfel, pentru a confecționa aceste sere improvizate pentru răsaduri, mai întâi va trebui să găsiți sau să adunați câteva sticle din plastic de la apă, cu volumul de 5-6 litri.

Citeşte şi:  Cel mai bun îngrășământ pentru ardei, roșii și castraveți – Maceratul din urzici

După aceasta, luați câte o sticlă și tăiați-o aproximativ la mijloc, lăsând o latură liberă, pentru a putea deschide partea de sus ca pe un capac. Acesta va fi nevoie să fie deschis doar la semănat, udare și recoltare, în rest, va fi ținut închis. Acest lucru va asigura plantelor din interior condițiile adecvate pentru creștere, ceea ce înseamnă suficientă lumină, căldură și umiditate și le va face să se simtă ca într-o seră.

Citeşte şi:  Dormitorul — locul, în care trebuie să domnească confortul. 25 idei minunate pentru a vă transforma casa în cel mai bun loc pentru odihnă!

În continuare, umpleți jumătatea inferioară a mini-serelor cu pământ și realizați niște găuri de drenaj cu ajutorul unei ținte fierbinți la baza acestora.

Decideți ce legume doriți să semănați. Noi am ales salata verde deoarece credem că acest sistem este ideal pentru ea. Însă dvs. puteți opta și pentru altfel de culturi.

Citeşte şi:  A împrăştiat bicarbonat de sodiu prin grădina... Efectul este uimitor!

Închideți capacele și puneți ghiveciurile pe geam sau la balcon, într-un loc bine luminat. Și chiar dacă locuiți la oraș, legumele vor fi ferite de poluare, pentru că au capac.

Salata noastră a încolțit frumos în aproximativ zece zile. Deschideți din când în când capacul și udați răsadurile.

Peste 20 de zile, ea a crescut deja mai semnificativ și sperăm că peste alte 20 de zile deja o vom putea culege.

Spor la treabă!

0 Comentarii

Citeşte şi: