Totul începe de la recoltare. Butașii se taie doar din pomi sau arbuști sănătoși, care au produs bine, cu vârsta între trei și zece ani. Momentul potrivit este după căderea frunzelor, când planta a intrat în repaus. De obicei, după primele brume, dar înainte ca temperatura să coboare sub minus cinci grade. Atunci lăstarii sunt maturi, întăriți și încărcați cu substanțe de rezervă.
Dacă livada a fost stropită toamna cu tratamente de curățare, este perfect. Dacă nu, butașii se stropesc înainte de depozitare cu o soluție de sulfat de cupru 2% sau cu fungicide gen Abiga-Pik, Kuprolox, Hom. Asta reduce mult riscul de mucegai și boli.
Se taie doar lăstari lignificați din anul respectiv, din partea centrală a coroanei, preferabil de pe partea sudică. La vița-de-vie, butașul bun are 30–40 cm și grosimea unui creion, cam 7 mm. La coacăz, agriș sau arbuști ornamentali poate fi mai scurt, până la 20 cm. Important este să aibă două sau trei noduri.
Foarfeca sau cuțitul trebuie să fie ascuțite și curate. Tăietura de jos se face oblic, sub un mugur. Cea de sus se face dreaptă, deasupra ultimului mugur. Apoi butașii se leagă în mănunchiuri și se etichetează cu numele soiului. Fără etichetă, primăvara totul devine loterie.
Scopul depozitării este simplu: butașii trebuie să rămână vii, dar adormiți. Asta înseamnă temperatură mică, umiditate moderată și aer. Intervalul ideal este între minus unu și plus cinci grade, cu o umiditate de 65–80%. Nu trebuie să fie închiși ermetic, altfel mucegăiesc.
Dacă ai puțini butași, frigiderul este cea mai simplă soluție. Se înfășoară într-o cârpă umedă sau mușchi de turbă și se pun într-o pungă de plastic cu câteva găuri. Punga se pune la sertarul de legume, unde sunt de obicei 2–4 grade. O dată pe lună se verifică. Dacă apare mucegai, se șterg cu o cârpă cu puțin permanganat. Dacă materialul s-a uscat, se umezește din nou.
Pentru cantități mai mari, pivnița sau beciul sunt ideale. Dacă acolo temperatura iarna este între 0 și 3 grade și umiditatea în jur de 70%, e aproape perfect. Butașii se pun în lăzi cu nisip umed, rumeguș, turbă sau vermiculit. Se așază vertical sau ușor înclinat și se îngroapă cam o treime din lungime. La trei sau patru săptămâni se verifică dacă substratul e încă umed. Nu ud, doar umed. Dacă e prea ud, butașii pot putrezi.
Cine are ierni cu zăpadă stabilă poate folosi un truc foarte sigur. Se sapă o groapă de 30–35 cm într-un loc umbrit, pe un mic dâmb, ca să nu băltească apa. Butașii se leagă, se etichetează și se învelesc în material textil sau chiar în ciorapi de nylon, ca să nu ajungă la ei rozătoarele. Pe fund se pune un strat de crengi de brad, apoi butașii, apoi iar crengi. Se acoperă cu pământ și, când cade zăpada, se aruncă deasupra un strat gros, de 50–90 cm. Sub zăpadă temperatura rămâne aproape de zero toată iarna.
În zonele unde iarna vine cu dezghețuri și ploi, metoda cu zăpadă nu e sigură. Acolo se face un șanț de aproximativ 50 cm adâncime, pe partea nordică a curții. Pe fund se pune nisip umed, apoi mănunchiurile de butași și se acoperă complet cu nisip sau rumeguș umed. Deasupra se pune o foaie de ardezie sau tablă, ca să nu intre apa. În ger mare se poate acoperi și cu o folie.
Sunt câteva detalii pe care pepinierele și cei ce altoiesc le folosesc, dar rar apar în articolele obișnuite.
Unul foarte important este orientarea butașilor. Dacă îi depozitezi cu capul în jos, hormonii se redistribuie greșit și primăvara pornesc mai slab. La depozitare, partea de jos trebuie să rămână jos.
Un alt lucru esențial este hidratarea înainte de depozitare. Butașii tăiați într-o zi uscată sunt deja deshidratați. Profesioniștii îi pun 12–24 de ore cu baza în apă rece înainte să-i lege și să-i bage la păstrare. Asta dublează procentul de prindere la primăvară.
Foarte puțini știu că butonii tăiați prea subțiri sau prea groși nu se păstrează bine. Diametrul optim este între 6 și 9 mm. Ce e mai subțire se usucă. Ce e prea gros putrezește mai ușor.
Un detaliu critic este oxigenul. Dacă pui butașii într-o pungă închisă ermetic, se asfixiază și mucegăiesc chiar dacă temperatura e bună. De aceea punga trebuie să aibă găuri sau să fie lăsată deschisă puțin.
Un lucru aproape necunoscut este tratamentul cu parafină. Pepinierele mari scufundă capătul superior al butașului în parafină topită și răcită rapid. Astfel se sigilează pierderea de apă și butașii nu se deshidratează deloc peste iarnă.
Contează și lumina. Dacă butașii stau la lumină, mugurii se pot activa chiar la 3–5°C. Depozitul trebuie să fie complet întunecat.
Puțini verifică culoarea secțiunii. Dacă tai un butaș iarna și e verde deschis, e viu. Dacă e maro sau cenușiu, e pierdut, chiar dacă arată bine pe dinafară.
Un alt truc este rotirea pachetelor. La pivniță, partea de jos stă mereu mai rece și mai umedă. O dată pe lună, pachetele se mută puțin ca să nu stea aceiași butași mereu în zona „rea”.
Și ultimul lucru mare: butașii care mucegăiesc ușor nu se aruncă automat. Dacă mucegaiul este doar la suprafață, se șterge cu alcool sau permanganat și se pot salva. Doar dacă lemnul este moale și maroniu sunt pierduți.
Astea sunt detaliile care separă sansele de 30% prindere de 90%.
Dacă respecți aceste lucruri, primăvara vei scoate din depozit butași tari, verzi la interior și gata să pornească în viață. Restul e doar răbdare și pământ bun.
0 Comentarii