Cum se înmulțește vița-de-vie acasă. Patru metode la îndemâna oricărui gospodar

Orice vie are nevoie, mai devreme sau mai târziu, de completări. Un butuc s-a uscat. Altul s-a îmbolnăvit. Sau pur și simplu vrei să mai pui câteva rânduri. Puțini știu că nu e obligatoriu să cumperi material săditor. Vița-de-vie se înmulțește ușor, dacă respecți câteva reguli simple. Metodele sunt vechi, testate și folosite de generații întregi de viticultori.

Ce trebuie știut din start

Vița-de-vie se poate înmulți prin semințe sau vegetativ. Diferența dintre cele două este majoră. Înmulțirea prin semințe nu păstrează soiul. Planta rezultată poate fi complet diferită de cea-mamă și intră târziu pe rod. Din acest motiv, metoda este folosită rar, aproape exclusiv în cercetare sau pentru selecții.

Înmulțirea vegetativă este cea folosită în practică. Planta nouă este identică genetic cu cea din care provine. Intră mai repede pe rod, se dezvoltă mai uniform și este previzibilă ca producție. Aici intră marcotajul, butășirea și altoirea.

Înmulțirea prin semințe

Este cea mai puțin folosită metodă, dar există. Semințele se scot din boabe complet coapte, sănătoase. Se usucă și se păstrează până la semănat. Înainte de plantare, au nevoie de stratificare la rece timp de una-două luni și de înmuiere înainte de semănat.

Semănatul se face fie direct în sol, fie în răsadnițe sau ghivece. Plantele cresc lent, intră târziu pe rod și pot avea caracteristici diferite față de planta-mamă. De aceea, metoda este rar recomandată în gospodărie.

Înmulțirea prin marcotaj

Este una dintre cele mai sigure și simple metode. Vița-de-vie are o capacitate foarte mare de a face rădăcini din lăstari. Marcotajul înseamnă, practic, îngroparea unei porțiuni de coardă fără a o desprinde de planta-mamă.

Se sapă o șanțură de aproximativ 30–40 cm adâncime, orientată spre locul unde vrei noul butuc. Pe fund se pune pământ afânat, eventual amestecat cu gunoi bine descompus. Se alege o coardă matură, sănătoasă, se curăță de frunze, se așază în șanț, se fixează și se acoperă cu pământ. Vârful rămâne afară.

Se udă bine și se menține solul umed. Până la sfârșitul verii, coarda își formează propriul sistem radicular. Avantajul major este că noul butuc poate rodi chiar din primul an după înrădăcinare. Abia după ce rădăcinile sunt bine formate, planta se separă de vița-mamă.

Înmulțirea prin butași

Este metoda cea mai folosită. Butașii, numiți și chibuci, se obțin din coarde mature, sănătoase. Recoltarea se face toamna, la tăieri. Se alege partea de mijloc a coardei, unde ochii sunt bine formați. Un butaș bun are trei-patru ochi și cel puțin 40–50 cm lungime.

După recoltare, butașii se pun o zi în apă, apoi se dezinfectează ușor și se depozitează la rece, în beci sau frigider. Periodic se verifică să nu mucegăiască.

La sfârșit de iarnă sau început de primăvară, butașii se scot, se reîmprospătează tăieturile și se pun la înmuiat. Partea de jos se zgârie ușor pentru a stimula formarea rădăcinilor. Se plantează în ghivece sau sticle tăiate, cu drenaj bun, și se țin la cald și lumină.

După ce apar lăstarii și rădăcinile sunt formate, plantele se pot muta definitiv în grădină.

Există și butășirea verde, făcută vara, din lăstari tineri. Este mai sensibilă, dar funcționează bine la soiurile viguroase.

Înmulțirea prin altoire

Altoirea se folosește atunci când vrei să schimbi soiul pe un butuc existent sau să combini un soi productiv cu un portaltoi rezistent. Este o metodă eficientă, dar cere îndemânare și rapiditate.

Altoirea clasică se face primăvara, înainte de pornirea puternică a sevei. Portaltoiul se taie și se despică. Altoiul, un butaș bine ales, se taie în pană și se introduce în despicătură. Se leagă strâns și se protejează zona pentru a nu se usca.

Succesul depinde de potrivirea perfectă a țesuturilor și de rapiditatea lucrării. Dacă seva se oxidează sau se usucă, prinderea e compromisă.

Un prim aspect ignorat este vârsta butucului-mamă. Vița din care iei material de înmulțire contează enorm. Coardele recoltate de la butuci foarte tineri sau foarte bătrâni dau plante mai slabe. Ideal este un butuc aflat în plină producție, stabil, fără oscilații mari de rodire. De aici ies cei mai viguroși butași și cele mai sigure marcote.

Un alt detaliu esențial ține de poziția coardei pe butuc. Coardele din zona mediană a butucului au echilibrul cel mai bun între vigoare și maturitate. Cele de la bază sunt adesea prea groase și greu de pornit; cele din vârf sunt prea subțiri și se deshidratează ușor. Mulți eșuează tocmai pentru că aleg „ce cade la mână”.

Puțini spun clar că diametrul butașului este critic. Un butaș bun are grosimea unui creion. Mai subțire, riscă să se usuce. Mai gros, pornește greu și face rădăcini lente. Nu lungimea îl salvează, ci raportul corect între grosime și numărul de ochi.

Foarte important este sensul plantării butașului. Pare banal, dar se greșește des. Butașii plantați invers nu mor imediat, dar pierd energie, pornesc greu sau deloc. De aceea, tăietura dreaptă jos și cea oblică sus nu sunt un moft, ci o marcă de orientare.

La marcotaj, un detaliu rar menționat este ruptura parțială a fluxului de sevă. Dacă vrei o înrădăcinare mai rapidă, se face o ușoară strangulare sau o crestare superficială sub un nod. Planta reacționează formând mai repede rădăcini. Fără asta, marcota prinde, dar mai lent.

La butășire, contează mult substratul, nu doar apa. Pământul greu, argilos, sufocă rădăcinile tinere. Substratul ideal este aerat, cu nisip sau perlit, și sărac în nutrienți la început. Excesul de hrană stimulează frunza, nu rădăcina.

Un lucru spus prea rar: nu fertilizezi butașul până nu vezi rădăcini. Mulți pun îngrășământ „ca să pornească mai bine” și îl pierd. Fără rădăcini, planta nu are ce să absoarbă. Tot ce face este să se ardă.

Un alt aspect critic este lumina în primele faze. Butașii nu au nevoie de soare direct. Au nevoie de lumină difuză. Soarele puternic usucă lăstarul înainte ca rădăcina să fie formată. De aceea, multe prinderi eșuează pe pervazuri sudice.

La altoire, puțini spun clar că compatibilitatea soiurilor contează. Nu orice viță „merge pe orice”. Sunt combinații care prind greu sau deloc, chiar dacă tehnica e corectă. De aceea, în practică se folosesc portaltoi consacrați, nu improvizații.

Un detaliu ignorat des este momentul separării marcotei. Nu se taie primăvara devreme doar „pentru că arată bine”. Se taie doar când rădăcinile sunt bine formate și lignificate. Altfel, planta se usucă în primul sezon secetos.

Ce metodă alegi

Pentru gospodărie, marcotajul și butășirea sunt cele mai sigure. Marcotajul este ideal pentru completări rapide și sigure. Butășirea este perfectă când vrei mai multe plante identice. Altoirea rămâne o soluție bună pentru cei cu experiență.

Indiferent de metodă, contează trei lucruri. Material sănătos, momentul corect și răbdare. Vița-de-vie răsplătește munca atentă, nu graba.