Curiozități despre unt, probabil cea mai căutată grăsime din lume

Folosit ca ingredient delicios în atât de multe alimente, „asul din mânecă” al marilor patiseri, untul este una dintre cele mai gustate grăsimi din lume. Iată câteva detalii interesante, dar mai puțin cunoscute, despre unt, un aliment care a fost întotdeauna la mare căutare.

Untul nu este băgat în seamă până când nu faci pâine prăjită, însă are o istorie foarte veche. Peste tot pe unde era consumat, acest produs lactat era asociat cu rituri și credințe sacre.

În Tibetul antic, de exemplu, cadavrele de lama erau fierte în unt înainte de a fi îmbălsămate, iar opaițele și sculpturile din unt celebrau victoriile lui Buddha și se credea că ajută mintea să se concentreze în timpul meditației.

Un călugăr prepară ceai cu unt de iac, un aliment la mare căutare. Foto: iyak.org

Untul făcea parte din ritualurile de sacrificiu hinduse și este menționat de multe ori și în Biblie. În Islanda, untul era făcut din lapte furat de mitologicii hoții de lapte, iar bretonii îl foloseau ca monedă și ca medicament.

Probabil că ai niște unt în frigider și probabil că nu te gândești la el până nu faci pâine prăjită sau cartofi copți. Și chiar dacă ai ști că este un produs antic – a apărut în perioada în care am început să domesticim animale -, probabil că nu știai că a fost considerat sacru în multe părți ale lumii.

Meditație la lumina opaițului cu unt de iac

Cu 2.500 de ani în urmă, sculpturile din unt, numite torma, erau o parte esențială a sărbătoririi victoriilor lui Buddha Shakyamuni. Chiar și azi, festivalul anual al untului, ținut la începutul lunii martie, este cea mai mare sărbătoare a Festivalului Monlam, care celebrează toate miracolele făcute de Buddha.

Sunt aprinse mii de opaițe din unt, semnificând înțelepciunea și lumina lui Buddha. Lămpile, făcute din unt de iac, umplu străzile, și se crede că ajută mintea în timpul meditației.

Iacul este un mamifer rumegător din Tibet, puțin mai mic decât bivolul, cu corpul acoperit de păr lung. Rezistă la altitudini foarte mari. Foto: eater.com

Lămpile de unt sunt de asemenea o caracteristică de bază a altor sărbători și se crede că donarea untului către mănăstirile care produc lămpile și sculpturile asigură o karma pozitivă. În Tibet, înaintea sosirii chinezilor, cadavrele de lama (maeștri spirituali) erau fierte în unt înainte de a fi îmbălsămate, pentru a ajuta la conservare.

Untul apare de mai multe ori și în Biblie, inclusiv în Geneza: „Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l gătise, și le-a pus înaintea lor. El însuși a stat lângă ei, sub copac, și le-a slujit până ce au mâncat.”

Un alt tip de unt, numit ghee, era esențial în cadrul sacrificiilor hinduse din perioada vedică. Se credea că oferirea de ghee, un soi de unt limpezit, alături de alte grâne și legume, potolea foamea zeilor și astfel pe Pământ era menținută ordinea.

Ritualul Jatakarman, practicat la nașterea unui băiat, implica oferirea unui amestec de ghee, miere și aur copilului.

Un tilberi (cunoscut și ca snakkur) expus la Muzeul Vrăjitoriei din Islanda. Despre tilberi, care era creat dintr-o coastă furată de la un cadavru recent îngropat, se spunea că crește din coapsa vrăjitoarei. Foto: Sigurður Atlason via Pinterest

În Islanda, se practica un ritual tulburător, în scopul de a invoca o creatură numită tilberi. Această ființă era creată dintr-o coastă de om luată dintr-un cimitir și adusă la viață atunci când vinul de împărtășanie era scuipat pe os timp de trei duminici la rând.

După ce devenea adultă, creatura se îndrepta spre câmpurile din vecinătate și fura lapte de la vite, pe care îl aducea acasă și îl scuipa în recipientul de făcut unt.

Untul de mlaștină

Untul făcut din laptele adunat de tilberi s-ar fi stricat, dacă pe el nu ar fi fost făcut un semn magic – smjornhnutur, sau „legarea untului”. Rugăciunile din secolul VII includ apeluri către zeul Gobhin, care era implorat să protejeze untul atât de îndrăgit de oameni.

Peste 430 de mostre de „unt de mlaștină” au fost excavate din mlaștinile de turbă din Irlanda și Scoția, cele mai vechi datând din anul 400 î.e.n. Untul era îngropat la câțiva metri adâncime, în cantități uriașe. Asta, din mai multe motive:

Bucată de unt (foto medalion) din secolele XV-XVI descoperită într-o mlaștină din Irlanda. De obicei, untul era păstrat în butoiașe cioplite dintr-un trunchi de copac. Foto: Wikimedia/nordicfoodlab.org
  • Abilitatea de conservare a mlaștinilor de turbă este bine documentată și, la acea vreme, untul era o marfă de preț. Era folosit pentru a plăti chirii și taxe și făcea țesăturile impermeabile la apă.
  • De asemenea, era un agent de legătură foarte bun pentru materialele de construcții și putea fi folosit sub formă de lumânări.
  • Unele scrieri spun că untul era îngropat pentru a-și păstra aroma, însă mai știm și că era folosit pentru a vindeca bolile.
  • Plasarea untului lângă suferind avea rolul de a absorbi boala. Dacă persoana respectivă murea, untul era îngropat.

Însă nu toată lumea prefera untul. Călătorii din regiunea spaniolă Catalonia, în special, priveau untul cu mare mefiență. De obicei, aveau ulei de măsline la ei atunci când călătoreau prin regiuni unde nu și-ar fi putut procura altceva în afară de unt.

Asta, deoarece erau convinși că untul cauza lepră.