De ce este interzis să îi dăm bebeluşului miere de albine

Bebeluşul tău de cinci luni e cam scâncit de câteva zile şi cauza pare ştiută: îi apar dinţişorii. Te plângi în dreapta şi în stânga că nu ştii ce să te mai faci cu el şi aşa ajunge vestea la vecina de vizavi, care îţi dă soluţia pe loc: dă-i puţină miere, se va simţi bine imediat!

Bucuroasă că s-ar putea să fi găsit soluţia, răsufli uşurată, te îndrepţi spre uşa casei tale şi te gândeşti: miere la bebeluş? Şi dacă totuşi nu e voie? Ei bine, da, bun gând ţi-a trecut prin minte, căci mierea este interzisă categoric copiilor mai mici de 12 luni.

Mierea şi bebeluşul. De ce nu trebuie să consume bebeluşii miere?

Prezenţa Clostridium botulinum: Mierea este o sursă cunoscută de spori de bacterii care provoacă botulism.

Academia Americana de Pediatrie recomandă să nu dăm miere bebeluşilor sub vârsta de 1 an, din cauza posibilităţii de a fi infectaţi cu o bacteria Clostridium botulinum ce cauzează botulismul.

Bacteriile de Clostridium botulinum care provoacă botulismul infantil se dezvoltă de obicei în sol și praf. Cu toate acestea, ele pot contamina și anumite alimente – mierea în special.

Părinții pot reduce riscul de botulism infantil prin amânarea introducerii mierii sau a oricăror alte alimente procesate care conțin miere (cum ar fi biscuiții cu miere) în dieta copilului lor, până după primul an de viaţă.

Mierea şi bebeluşul. Ce este botulismul şi cum se manifestă

Botulismul este un tip grav de otrăvire cu alimente, dar din fericire este și foarte rar.

Cele mai multe cazuri de botulism sunt înregistrate la copiii mici, iar experții consideră că apar din cauza că sistemul lor digestiv nu-i poate proteja de germeni în modul în care ar fi protejat un copil mai mare sau un adult.

Botulismul se poate manifesta prin simptome precum vedere încețoșată sau dublă, gură uscată, pleoape căzute, dificultăți de înghițire și de vorbire

Toxina poate provoca paralizie a trunchiului, brațelor, picioarelor și sistemului respirator. În aceste infecții provocate de produse alimentare, simptomele încep imediat după ce alimentele contaminate au fost consumate, de regulă în termen de 12 până la 48 de ore.

La copilul de până în şase luni poate apărea botulismul infantil, care se manifestă prin:

  • constipație
  • hrănire lentă
  • reflex de gag redus
  • pierderea expresiei faciale
  • slăbiciune generală sau stare de leșin
  • plâns slăbit

Perioada de incubație tipică pentru botulism infantil poate varia de la 3 la 30 de zile după expunerea la spori.

Ce poţi face dacă, în absenţa ta, copilul a luat totuşi contact cu mierea?

1.    Nu te panica – Această stare nu ajută niciodată!
2.    Prenzentaţi-vă la medic şi oferă toate detaliile cu privire la cantitatea de miere consumată, timpul în care a fost consumat şi posibilele simptome observate.
3.    Ţine-l sub observaţie – odată întorşi acasă, ţine bebele atent sub observaţie pentru următoarele 30 de zile (probabil acelaşi lucru ţi-l va sugera şi medicul)
4.    Dacă ai şi cea mai mica bănuială ca are unul dintre simptomele de mai sus, mergi înapoi la medic – ai încredere în instinctual matern!
5.    Alăptează fără să ratezi vreo masă – Laptele matern este foarte bogat în nutrienţi care protejează copiii de infecţii şi contribuie la popularea intestinului lor cu bacterii benefice, motiv pentru care alăptarea este extrem de benefică în lupta micuţului cu bacteria Clostridium botulinum.

Add Comment