Planta medicament – Păducelul protejează sănătatea cardiovasculară, ajută digestia și alungă insomnia

Păducelul este cunoscut pentru faptul că îmbunătăţeşte sănătatea cardiovasculară. Atât florile, frunzele, cât şi fructele de păducel se numără printre cele mai importante medicamente de origine vegetală.

Bogat în flavonoide – compuşi esenţiali pentru buna funcţionare a vitaminei C – păducelul ajută sănătatea cardiovasculară

Aceasta pentru că el acţionează ca un vasodilatator, intensifică fluxul de sânge şi de oxigen către inimă, diminuând efortul pe care acest organ îl face pentru a pompa sângele în tot corpul.

loading...

Diuretic

Totodată, păducelul acţionează ca un diuretic, eliminând sarea şi excesul de apă din organism, potrivit adevarul.ro. În plus, fructele de păducel sunt utilizate de multă vreme în tratamentul problemelor digestive şi a insomniei.

Păducelul se recomandă în cazuri uşoare de hipertensiune, ateroscleroză, ca vasodilatator coronarian, ca sedativ şi antispastic. În cazul bolnavilor cardiaci, preparatele pe bază de păducel trebuie utilizate doar la recomandarea medicului.

loading...

Cum se prepară

Farmacologul dr. Ovidiu Bojor afirmă că, în „farmacia casei“ se poate folosi o infuzie dintr-o linguriţă rasă de flori şi frunze la o cană cu apă care se bea treptat seara, înainte de culcare, îndulcită cu miere. Tinctura se prepară din 20 de flori şi frunze la 100 de mililitri de alcool de 60-70 de grade prin macerare timp de zece zile.

Se iau de trei ori pe zi câte 10-15 picături în puţină apă sau într-o linguriţă cu zahăr.

Nu se cunosc contraindicaţii, dar se recomandă utilizarea cu precauţie în timpul sarcinii şi alăptării, potrivit recomandărilor OMS.