Prepară un desert rapid, FĂRĂ COACERE, cu doar 4 ingrediente! Totul în mai puțin de 5 minute!

Ingrediente

– 180 g biscuiți
– 397 ml lapte condensat
– 60 g unt nesărat
– cremă de ciocolată sau cremă de vanilie, în funcţie de preferinţă

Mod de preparare:

Fărâmițați biscuiții (cu ajutorul unui robot de bucătărie e mai rapid), adăugați laptele condensat, apoi untul și omogenizați compoziția. Într-o tavă puneți folie de aluminiu şi o ungeți cu puțin ulei, apoi adăugați compoziția.

Ungeți totul cu cremă de ciocolată sau vanilie și rulați. Lăsați produsul finit preț de 15 minute la frigider pentru a se răci înainte de a savura rulada. Mai jos va propunem o reteta de crema facuta in casa.

Reteta pentru crema de ciocolata:

INGREDIENTE

– 500 ml lapte
– 150 g zahăr
– 50 g făină
– 100 g cacao pudră
– 60 g unt
– 5 gălbenușuri
– 2 lingurițe esență de vanilie

PREPARARE:

1. Într-o crăticioară care nu lipește, pe foc mediu, adaugă 3/4 din cantitatea de lapte și esența de vanilie. Amestecă ușor și lasă pe foc doar până când laptele începe ușor să dea în clocot. Dă deoparte și lasă la răcit.

2. Într-un bol mediu, bate gălbenușurile cu zahărul și untul cu mixerul, la viteză medie-mare, până obții o cremă omogenă și destul de grosuță (aproximativ 5 minute). Adaugă peste, încet și treptat, jumătate din cantitatea de lapte fiert și răcit, continuând să bați. Cerne făina, treptat și amestecând continuu, până la omogenizare completă. Cerne pudra de cacao, amestecând continuu până se încorporează cum trebuie.

3. Adaugă crema de mai sus peste restul de lapte din oală, amestecând continuu la foc mediu-mic până când începe să fiarbă ușor. Dă focul la cea mai mică treaptă, adaugă treptat restul de 1/4 de lapte nefiert și amestecă. când ai încorporat tot laptele, dă de pe foc, transferă într-un vas de sticlă și lasă la răcit.

Puteti folosi aceasta crema sau ce crema va place. Va dorim pofta buna!

0 Comentarii

Citeşte şi: