Roșii conservate cu castraveți și ceapă în marinadă dulce!

O rețetă excelentă, care ne place foarte mult! Puteți să conservați roșiile întregi sau tăiate în feliuțe, combinate cu ceapă sau castraveți (sau cu ambele, sau fără ele). Marinada este potrivită pentru conservarea tuturor legumelor. Haideți să gătim!

INGREDIENTE:

loading...

Pentru un borcan de 1 litru:

-roșii — câte vor încăpea;

-2-3 castraveți;

-o ceapă;

-o bucățică de frunză de hrean;

-o umbelă de mărar;

-o frunză de coacăz;

-2 căței de usturoi;

-o rondea subțire de ardei iute (sau după gust);

-¼ linguriță de boabe de muștar;

-4 boabe de piper negru;

-4 boabe de ienibahar;

-o foaie de dafin.

Pentru marinadă (la 1 litru de apă):

-1.5 linguri cu vârf de sare grunjoasă, neiodată;

-4 linguri cu vârf de zahăr;

-2 linguri de ulei rafinat de floarea-soarelui;

-2.5 linguri de oțet 9% (50 ml).

MOD DE PREPARARE:

loading...

1.Spălați borcanele cu bicarbonat de sodiu. Clocotiți capacele în apă pe parcursul a 5 minute.

2.Puneți boabele de muștar, frunzele de hrean și coacăz, umbelele de mărar, boabele de piper negru și ienibahar, cățeii de usturoi, foile de dafin și rondelele de ardei iute în borcanele pregătite.

3.Acoperiți în prealabil castraveții cu apă rece și lăsați-i să se hidrateze pe parcursul a 4-5 ore.

4.Tăiați roșiile în sferturi, castraveții — în fâșii longitudinale (sau rondele) și ceapa — în rondele cu grosimea de 1 cm (sau semiluni).

5.Ca să obțineți o conservă mai aspectuoasă, vă recomandăm să așezați alternant câte 4 fâșii de castravete și o rondea de ceapă pe marginile borcanului. Ca să le fixați, adăugați câteva feliuțe de roșie între ele.

6.Apoi umpleți borcanul cu feliuțe de roșie. Dacă doriți, puteți să îmbrăcați câte un inel de ceapă pe fiecare dintre ele.

7.După ce veți așeza roșiile în borcan, puteți să mai adăugați câteva fâșii de castravete și rondele de ceapă.

8.Umpleți borcanele cu apă clocotită. Acoperiți-le cu capacele pregătite și lăsați legumele să se opărească pe parcursul a 5 minute.

9.Scurgeți apa din borcane înapoi în cratiță și dați-o iarăși în clocot. Turnați-o în borcane, acoperiți-le cu capacele lor și lăsați legumele să se opărească timp de încă 15 minute.

În cazul, în care conservați doar roșii (fără ceapă și castraveți), umpleți borcanele doar o dată cu apă clocotită și lăsați roșiile să se opărească pe parcursul a 20 minute.

10.Pregătiți marinada: puneți sarea, zahărul și uleiul într-o cratiță. Scurgeți apa din borcane în ea. Amestecați și aduceți soluția obținută până la punctul de fierbere (sarea și zahărul trebuie să se dizolve complet).

11.Adăugați oțetul. Amestecați și așteptați până când marinada va da iarăși în clocot.

12.Apoi turnați-o în borcane, umplându-le complet. Acoperiți-le cu capacele lor și închideți-le ermetic.

13.Întoarceți conservele cu capacele în jos și înveliți-le cu o pătură călduroasă pentru 24 ore.

14.Puneți-le la locul de păstrare.

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!