Soluție fertilizantă și protectoare pentru roșii!

Roșia este o cultură răspândită în toate colțurile lumii. Însă ea este foarte susceptibilă la diverse boli, precum mana. Pentru ca tufele voastre de roșii să nu se îmbolnăvească și să rodească bine, puteți să le prelucrați cu o soluție simplă, preparată din apă, lapte, tinctură de iod și acid boric.

Probabil veți spune că această combinație este ciudată. Dar ea este foarte folositoare pentru plante: previne îmbolnăvirea lor, le întărește sistemul imun, contribuie la accelerarea creșterii și la apariția multor flori, iar fructele legate se coc mult mai repede.

Laptele este bogat în macro- și microelemente, precum magneziul, fierul, sodiul, fosforul și calciul. De asemenea, laptele previne dezvoltarea ciupercilor, datorită conținutului lui mare de lactoză. El formează o peliculă protectoare pe suprafața plantelor. Dar prelucrarea plantelor cu lapte pur este periculoasă.

Acidul boric este un microelement important pentru creșterea roșiilor. Dacă vor fi stropite cu soluția, care îl conține, tufele de roșii vor înflori abundent, numărul florilor se va mări de câteva ori, iar fructele legate vor conține mai multă zaharoză. Tufele de roșii nu vor mai fi atacate de dăunători și sporii de ciuperci. 

Adăugarea câtorva picături de iod în soluție contribuie la prevenirea infecțiilor fungice. Răsadurile de roșii vor obține un instrument de combatere a manei, puterea de creștere și protecția împotriva bacteriilor și virusurilor.

Soluția de lapte, iod și bor trebuie aplicată atunci când vârfurile tufelor par ofilite, când nu există puncte noi de creștere, când nu mai apar flori sau acestea cad, când fructele sunt fade.

AVEȚI NEVOIE DE:

-1 g de acid boric;

-1 litru de lapte dulce nepasteurizat;

-3 picături de tinctură de iod;

-10 litri de apă stătută.

MOD DE LUCRU:

1.Amestecați laptele cu acidul boric și tinctura de iod, după care diluați soluția obținută cu apa stătută.

2.Stropiți tufele de roșii cu ea o dată la 10-14 zile, pe parcursul câtorva săptămâni, mai ales dacă încercați să combateți mana sau altă infecție fungică. Soluția respectivă se aplică în iunie și începutul lunii iulie. Înainte de a o aplica asigurați-vă că nu urmează să plouă. Stropiți roșiile cu ea dis-de-dimineață sau pe înserate, acoperind toată suprafața frunzelor (pe ambele părți).

Spor la grădinărit!

0 Comentarii

Citeşte şi: