Turte de brânză și cașcaval pentru un mic dejun rapid!

Aceste turte rapide cu brânză de vaci vor deveni micul
dejun preferat al familiei dumneavoastră!

INGREDIENTE:

-300 gr de brânză de vaci;

-2 ouă;

-3 linguri de smântână fermentată + 150 ml de apă sau
150 ml de chefir/iaurt/lapte acru;

-120 gr de cașcaval răzuit sau tăiat subțire;

-1 linguriță de sare;

-3 lingurițe de praf de copt sau 1 linguriță de
bicarbonat de sodiu;

-400-450 gr de făină;

-1½ lingură de unt clarifiat sau ulei.

MOD DE PREPARARE:

1. Amestecați brânza cu sare și ouă, apoi turnați
smântâna diluată cu apă sau chefirul și mai amestecați o dată.

2. Adăugați cașcavalul preferat răzuit sau tăiat felii
subțiri și amestecați.

3. Încorporați o porție de făină și praful de copt, amestecați și continuați să adăugați treptat făina, după care frământați un aluat nelipicios și nu foarte dens.

4. Transferați aluatul pe blatul de lucru, îl
acoperiți și îl lăsați pentru 15 minute.

5. Împărățiți aluatul în 8 bucăți și le rotunjiți, ajutându-vă cu puțină făină.

6. Pe suprafața de lucru înfăinată, manual sau cu sucitorul, întindeți lipii rotunde cu diametrul de aproximativ 15 cm și grosimea de 5-7 mm. Așezați turtele pe tocător, iar între ele așezați o coală de hârtie de copt.

7. Prăjiți turtele pe tigaia cu unt clarifiat sau ulei câte 1,5-2 minute pe fiecare parte, la foc foarte mic.

Aceste turte sunt foarte gustoase chiar și după ce le
încălziți în cuptorul cu microunde. Deci, dacă vă rămân câteva de la mic dejun,
nu vă faceți griji, în câteva clipe aveți din nou pe masă turte moi și aromate!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!