Carne de pui în suc propriu (la borcan)!

Este delicioasă și se prepară foarte ușor!

INGREDIENTE:

Pentru un borcan de 500 ml:

-500 g de carne de pui (noi am folosit pui de casă);

-o foaie de dafin;

-3 boabe de ienibahar;

-o linguriță cu vârf de sare.

MOD DE PREPARARE:

1.Spălați foarte bine puii. Apoi tranșați-i cu ajutorul unui cuțit ascuțit. Îndepărtați partea inferioară a fiecărei pulpe, după care tăiați-o în jumătate (la nivelul articulației). Îndepărtați vârfurile aripioarelor. Dezosați pieptul de pui și tăiați-l în bucăți cu greutatea de 50-60 g.

Carcasele osoase, porțiunile inferioare ale pulpelor și vârfurile aripioarelor nu se adaugă în borcane!

2.Puneți foile de dafin și boabele de ienibahar pe fundul borcanelor sterilizate.

3.Puneți bucățelele de carne în borcanele pregătite, așezându-le cât mai compact și cu pielea în jos (ca să nu devină amare din cauza foii de dafin). Străduiți-vă să adăugați și pulpă, și aripioare, și piept în fiecare dintre ele: începeți cu bucățelele cu os, iar apoi introduceți-le pe cele dezosate printre ele.

4.După ce veți umple borcanul până la jumătate, adăugați ½ linguriță de sare în el. Iar restul sării se adaugă la sfârșit, când borcanul este deja plin.

5.Puneți borcanele cu carne într-o cratiță adâncă, tapetându-i în prealabil fundul cu un prosop curat. Acoperiți-le cu capacele sterilizate, fără să le închideți ermetic.

6.Turnați apă în cratiță, astfel încât ea să cuprindă ¾ din înălțimea borcanelor.

7.Așezați o tigaie grea pe capacele borcanelor. Ea va preveni ridicarea lor în timpul fierberii și pătrunderea apei în borcane.

8.Puneți cratița pe focul minim. Fierbeți carnea timp de 5 ore din momentul clocotirii lichidului din borcane.

9.În paralel, noi am pus toate părțile rămase după tranșarea puilor într-o cratiță încăpătoare. Le-am acoperit cu apă și le-am fiert în aceleași condiții, sub capac: timp de 5 ore din momentul clocotirii, pe focul minim. Astfel am obținut o supă foarte concentrată. La sfârșit am sărat-o după gust.

10.Scoateți borcanele din cratița cu apă. Completați-le cu supa concentrată, pe care ați pregătit-o (în timpul fierberii o parte din zeama eliberată de carnea din borcane s-a evaporat): cu cât supa va fi mai grasă, cu atât mai bine. Grăsimea formează un dop, care nu permite pătrunderea aerului în borcane. Drept rezultat, conservele capătă un termen mai lung de valabilitate.

11.După ce veți umple complet borcanele cu supă, închideți-le ermetic cu capacele lor.

12.Lăsați-le să se răcească până la temperatura camerei. Apoi transferați-le la locul de păstrare: la frigider sau în pivniță.

13.Puteți să adăugați carnea conservată în suc propriu în supe și ciorbe, în sosul pentru paste sau în tocănițele de legume. Este delicioasă!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!