O folosim regulat în supe sau ciorbe şi ne place gustul ei! Dar ştim cât de bună este rădăcina de pătrunjel pentru sănătatea noastră? Indicaţii şi contraindicaţii

Nu există supă cu găluşti, ciorbă de perişoare sau zeamă de legume fără rădăcina de pătrunjel. Nu, nu doar frunzele, ci şi rădăcina este nelipsită din bucătăria tradiţională. Aroma este unică, iar gustul este ceva între ţelină sau morcovi, de aceea este regăsită şi în salatele de crudităţi, proaspătă, feliată, în sandviciuri, fiartă, sub formă de piure, sotată, preparată la abur, la cuptor sau la grătar.

Dar nu doar gustul o recomandă, ci şi multiplele beneficii pe care ni le aduce consumul regulat. Rădăcina de pătrunjel este de departe un superaliment: e gogată în vitaminele A, C, K, minerale precum cupru, fier, iod, potasiu, calciu, fosfor, proteine şi fibre de calitate.

Iar dacă strămoşii noştri considerau rădăcina de pătrunjel un adevărat medicament natural împotriva unor probleme precum constipaţia, crampele menstruale sau flatulenţa, nu s-a schimbat nimic. Pentru că, precum vracii de odinioară, oamenii de ştiinţă de astăzi ne spun ce calităţi deosebite are. Dar ne explică şi în ce situaţii este contraindicat consumul acestui aliment!

Rădăcina-minune, beneficii nebănuite

În primul rând, trebuie să ştiţi că rădăcina de pătrunjel este o sursă bogată de vitamine şi minerale importante pentru buna funcţionare a organismului. Este şi o sursă importantă de antioxidanţi, substanţe care protejează organismul de acţiunea negativă a radicalilor liberi, care poate consta în deteriorarea celulară, dezechilibre hormonale şi apariţia inflamaţiilor. Inflamaţia este una dintre principalele cauze ale unor boli cronice, precum cancerul, bolile de inimă sau osteoporoza.

Miristicina, apiolul şi vitamina C sunt principalii antioxidanţi din rădăcina de pătrunjel care pot avea efecte protectoare asupra organismului.

De asemenea, portalul „Ce se întâmplă, doctore?” ne mai informează şi că bogăţia de enzime din compoziţia rădăcinii de pătrunjel ajută ficatul să procese mai eficient grăsimile şi toxinele. Ajută la sporirea producţiei de glutation, un antioxidant produs de ficat care joacă un rol important în procesul de detoxificare.

Un adevărat cocktail de vitamine, minerale, fibre şi antioxidanţi, rădăcina de pătrunjel este considerată un aliment esenţial pentru buna funcţionare a sistemului imunitar. De exemplu, vitamina C din rădăcina de pătrunjel, este un duşman de temut al infecţiilor bacteriene, al stresului oxidativ şi al inflamaţiiilor. Are rol protector asupra pielii şi tractului digestiv, sprijinind dezvoltarea bacteriilor „bune” din intestine şi buna funcţionare a digestiei.

Unele cercetări arată că rădăcina de pătrunjel, datorită numeroaselor substanţe nutritive pe care le conţine, ar putea reduce riscul anumitor forme de cancer, precum cancerul de colon, ovarian, de cap sau de gât. Sunt studii care susţin că rădăcina de pătrunjel ar putea inhiba dezvoltarea şi proliferarea celulelor maligne, în cazul cancerului mamar.

Rădăcină de pătrunjel: contraindicaţii

Rădăcina de pătrunjel trebuie consumată cu precauţie în timpul sarcinii, deoarece conţine uleiuri ce pot accelera ritmul cardiac al fătului. De asemenea, rădăcina de pătrunjel conţine oxalaţi, substanţe care pot creşte riscul de pietre la rinichi sau în vezica urinară. De aceea se recomandă evitarea sau limitarea consumului de rădăcină de pătrunjel în cazul persoanelor care suferă de astfel de probleme, mai scrie site-ul „Ce se întâmplă, doctore?”.

Persoanele care urmează tratament cu litiu, recomandat de regulă în cazul afecţiunilor psihice, trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a consuma rădăcină de pătrunjel.