Prune deshidratate de casă – prune uscate – rețeta fără conservant

Prune deshidratate de casă – prune uscate – rețeta fără conservant. Cum se fac prunele uscate? Ce fel de prune folosim? La ce putem folosi prunele deshidratate? Prune uscate natural.

loading...

Aceste prune deshidratate sunt o gustare sau un desert simplu și sănătos. Se pot folosi și la fripturi sau mâncăruri – de exemplu la orez cu prune. În unele zone se numesc perje uscate și se și afumă pentru a se păstra mai bine pentru iarnă.

loading...

Orez cu prune uscate, afumate reteta pas cu pas Savori Urbane

Puteți face acasă foarte simplu prune deshidratate, indiferent dacă folosiți deshidratorul sau cuptorul.

Smochine deshidratate de casa fara zahar sau conservant Savori Urbane

Sau chipsuri din mere și pere.

Mere și pere deshidratate rețeta de chipsuri de fructe fără zahăr savori urbane

Veți vede mai jos cum se pot deshidrata fructele și la cuptor. Vă dau timpii orientativi pentru 1 kg de prune proaspete pe care le-am transformat în prune deshidratate.

Prune deshidratate de casă – prune uscate – rețeta fără conservant

Timp de preparare

3.5.3251

Cum se fac prune deshidratate de casă – rețeta fără conservant?

Cum se pregătesc prunele pentru uscat sau deshidratat?

Am spălat și zvântat prunele.

Apoi le-am tăiat in doua și le-am scos sâmburii. Prunele bistrițe sunt recomandate deoarece sâmburii lor ies ușor.

Cum se fac prune uscate cu deshidratorul?

Am așezat prunele în tăvița deshidratorului. Trebuie să aibă spațiu între ele pentru o bună circulație a aerului cald.

Am lăsat prunele la deshidratat timp de 4 ore și apoi le-am întors. Le-am mai lăsat alte 4 ore. Timpii depind însă și de mărimea prunelor, de cât de zemoase sunt precum și de puterea deshidratorului.

Cum se fac prune deshidratate la cuptor?

Dacă nu aveți deshidrator așezați prunele pe o tavă tapetată cu hartie de copt. Deshidratarea la cuptor se va desfașura astfel: 1 oră la 40 C, 1 oră la 50 C, 1 oră la 60 C apoi la 70 C lăsați până se deshidratează complet (2-3 ore). Pe parcurs prunele mai trebuie întoarse.

În final, indiferent de modul de deshidratare (cuptor sau deshidrator) încingeți cuptorul la 200 C si introduceți prunele în cuptor pentru 3 minute. Vor primi astfel un luciu deosebit.

Aceste prune deshidratate le-am lăsat pe o tavă până s-au răcit. Apoi le-am pus în cutii sau borcane cu capac pe care le țin în cămară.

Sunt minunate aceste prune deshidratate! Prune uscate natural ără conservanți sau coloranți. Noua ne place să le ronțăim iarna pe post de snack.

În fiecare toamnă fac mai multe conserve de prune:


reteta noua savori urbane

Tot la deshidrator sau cuptor se poate face și un mix de zarzavaturi rase (vegeta sau delikat de casă), fără chimicale – vezi aici.

Merită să încerci și tu această rețetă de prune deshidratate de casă – fără conservant!