REȚETĂ obligatorie de sărbători: Cum se prepară cea mai delicioasă tobă de porc

N-a mai rămas mult timp până la Crăciun, iar de pe masa de sărbători n-ar trebui să lipsească toba de porc, motiv pentru care îţi propunem să încerci această reţetă delicioasă.

Ingrediente necesare:

– un cap de porc
– 800 de grame de limbă de porc
– două kilograme de carne macră
– inimă şi rinichi de porc
– condimente, după gust – sare, piper, cimbru, foi de dafin

Mod de preparare:

Se spală capul de porc şi celelalte organe pentru a se îndepărta sângele, apoi se pun la fiert. Se spumuieşte, după care se adaugă condimentele: piper boabe, foi de dafin şi cimbru. Capul de porc se fierbe până când cade carnea de pe os, recomandă clickpentrufemei.ro.

Carnea şi celelalte organe se scot înainte şi se lasă să se răcească. După ce s-au răcit, se taie bucăţi mici. Tocăm mărunt şi carnea de la căpăţâna porcului. Condimentăm totul cu sare, piper măcinat şi cimbru, apoi adăugăm o cană din zeama în care am fiert totul şi amestecăm bine.

Se umple membrana de toba cu amestecul preparat. Se leagă la un capăt sau se coase. Dacă e nevoie se înţeapă membrana pentru a nu crăpa şi se pune din nou la fiert. Agăugaţi şi condimente. Fierbem timp de 20-30 de minute, apoi se pune la presat timp de două ore.