Roscoavele bine coapte au o culoare brun-roscata si un gust dulceag. Din seminte se obtine o pudra gustoasa si bogata in nutrienti esentiali. Contine numeroase vitamine, pectine si glucide simple si poate fi amestecata cu faina de cereale pentru a obtine aluaturi dulci. Pudra a fost multa vreme folosita in bazinul mediteraneean la inghetata artizanala si era recomandata de farmacisti pentru a combate afectiunile digestive, diareea sau enterocolita. Studiile recente au demonstrat ca o dieta pe baza de roscoave poate combate infectia cu bacteria E.coli, responsabila in multe cazuri de aparitia ulcerului. Preparatele pe baza de roscoave au effect calmant asupra mucoasei gastrice, dar reigorant asupra sistemuui nervos, fiind la fel de bune ca o ceasca de cafea, dar fara efectele secundare ale acesteia.
CUM IL POTI CULTIVA
Puietii se planteaza primavara, in aprilie sau mai, cand noptile incep sa se incalzeasca. Se recomanda plantarea mai multor puieti la distanta de cel putin 2-3 metri, pentru a asigura polenizarea. Au nevoie de un spatiu insorit, bine drenat, cu sol alcalin, nisipos sau chiar pietros. Nu suporta solul acid, dar fac fata bine verilor secetoase. Oriunde cresc lamaii, pot creste si roscovii. Florile apar la inceputul toamnei, sunt mici si rosii si sunt grupate in ciorchini. Pastaile se formeaza greu si au nevoie de un an pentru a se coace. Din ele se poate obtine pudra, care este un substitute pentru cacao si poate fi folosita atat la prajituri, cat si la siropurile dulci.
ZONE PREFERATE
Iubitor de soare si de caldura, roscovul este cultivat inca in tarile meditaraneene (Italia, Spania, Grecia sau Turcia), dar creste si spontan in regiunile de coasta. E unul dintre cei mai batrani arbori ai planetei, un supravietuitor din timul erelor glaciare. Pastaile lui sunt consumate de oameni si animale de mii de ani. O legenda spune ca prorocul Ioan ar fi supravietuit in desert numai cu pastai de roscoave, de unde si numele de “painea Sf. Ioan”. Roscovul era intalnit si in regiunile sudice ale tarii noastre, unde iernile sunt mai blande si noptile mai putin geroase. Dar cultivarea e destul de dificila si multi amatori au renuntat la acest copac. In cadrul speciei, exista arbori cu flori-femela si arbori cu flori-mascul, astfel ca, pentru o productie de calitate, este nevoie de mai multi copaci. Pe de alta parte, fertilizarea florilor-femela este bine sa se faca manual, polenizarea facuta de insect nefiind intotdeauna de succes.
Roșcovul este un arbore lent. Foarte lent. Dacă îl plantezi azi, nu trebuie să te aștepți la producție rapidă. În mod realist, primele păstăi apar după 6–8 ani, uneori chiar mai târziu. Mulți renunță aici. Nu pentru că planta e pretențioasă, ci pentru că nu avem răbdarea generațiilor vechi. Roșcovul nu e pom de grădină grăbită. E copac de timp lung.
Un lucru important. Roșcovul nu iubește udarea excesivă. În primii ani are nevoie de apă ca să se prindă, dar după ce rădăcina coboară adânc, excesul de apă îl slăbește. În zonele unde plouă des, poate suferi mai mult decât în cele secetoase. De aceea, în soluri grele, neaerisite, ajunge să se usuce lent, fără să înțelegi de ce.
Puțini știu că roșcovul rezistă foarte bine la soluri sărace. Nu are nevoie de fertilizare bogată. Prea mult azot îi face frunze multe și păstăi puține. Este unul dintre copacii care trăiesc bine cu puțin și produc mult doar când sunt lăsați în pace.
Un alt detaliu ignorat. Semințele de roșcov sunt extrem de dure. Atât de dure, încât în Antichitate erau folosite ca unitate de măsură pentru greutate. De aici vine și „caratul”. O sămânță de roșcov are aproape aceeași greutate, indiferent de arbore. Asta spune mult despre cât de stabilă este planta, genetic vorbind.
În alimentație, pudra de roșcove are un avantaj mare față de cacao. Nu conține cofeină și aproape deloc grăsimi. De aceea, era recomandată copiilor, bolnavilor și oamenilor cu probleme cardiace sau digestive. Nu dă agitație. Nu irită stomacul. Îndulcește natural, fără să ceară zahăr mult.
Mai e ceva. Roșcovele au un conținut mare de taninuri. Asta explică efectul lor antidiareic, dar și de ce nu trebuie consumate în exces, zilnic, pe termen lung. Ca multe plante vechi, sunt bune când sunt folosite cu măsură, nu transformate în modă.
Din punct de vedere economic, roșcovul a fost mult timp hrană pentru săraci. Era mâncat când nu era altceva. Azi, paradoxal, este vândut ca produs premium. Pudra bio, făina de roșcove, siropul, toate costă. Planta n-a devenit mai bună. Noi ne-am schimbat privirea.
În România, cea mai mare problemă rămâne iarna. Roșcovul rezistă la frig moderat, dar înghețurile lungi, sub minus 10–12 grade, îl pot distruge, mai ales în primii ani. De aceea, tentativele de cultivare reușesc doar în zone foarte adăpostite. Sudul Dobrogei, sudul Olteniei, anumite zone din Banat. Și chiar acolo, cu risc.
Un copac matur poate trăi peste 100 de ani. Unii ajung la câteva sute. Produce constant, fără pauze de rodire. Nu cere tăieri complicate. Nu se îmbolnăvește ușor. Nu are dăunători serioși în zona noastră.
Roșcovul nu e o plantă miraculoasă. E o plantă veche. Și tocmai asta îl face valoros. A trecut prin foamete, prin secetă, prin uitare. A rămas.
Nu e pentru oricine. Dar pentru cine are răbdare, e unul dintre cei mai onești copaci pe care îi poți planta.
0 Comentarii